TEORIA REVOLUŢIONEAZĂ LUMEA ŞTIINŢEI. HOLISM. INTELLIGENT DESIGN.

Holismul, alături de Intelligent Design ( neo-creaţionism), se bazează în epoca modernă a civilizaţiei umane pe unele din recentele cocluzii ale cercetărilor ştiinţifice.

Noile adevăruri scoase la iveală mai ales de ştiinţele al cărui domeniu este preponderent fizic, material – am în vedere mecanica cuantică, chimia, biologia, IT - dar şi parapsihologia, tind să apropie ştiinţa de lumea spirituală, să dea o importanţă cu totul deosebită – pe care o merită, de fapt - intelectului, minţii, spiritului, gândurilor,conştiinţei. Aceste părţi / caracteristici ale fiinţei umane au fost ignorate până acum, sau cel mult atribuite a fi „insuflate” omului de o forţă divină – mod de abordare eronat, după părerea mea.

Şi aşa, din ce în ce mai mult. se constată influenţa covârşitoare pe care o are componenta spirituală în evoluţia noastră, a tuturor.

Am considerat util să postez pe blog câteva din ideile Holismului şi ale Intelligent Design, dat fiind resuscitarea - relansarea acestora de teoria mecanicei cuantice.

În calitate de consumator amator şi diletant al unor realizări spectaculoase din diverse domenii dar şi de informaţii ştiinţifice, apreciez atât Holismul cât şi Intelligent Design prin prisma interpretării cât mai materialist cu putinţă a evoluţiei omenirii ţinând seamă de:

- inteligenţa materiei ce a fost hotărâtoare în evoluţia de la materia anorganică la cea organică şi mai apoi la viaţă inteligentă;

- S-a demonstrat că spiritul şi toate componentele şi manifestările spirituale-mentale, intelectuale ale fiinţei umane sunt substanţă / materie evoluat organizată, aflată într-un palier superior de organizare faţă de organismul fizic;


- Există diferite forme de energie ce pot avea şi alte frecvenţe ale vibraţiei materiei / substanţei decât cele percepute obişnuit de om, ceea ce permite ipoteza că omenirea este la „poalele” evoluţiei sale către entităţi superior organizate.

Conceptul filosofic de holism este diametral opus atomismului. Atomistii erau de parere ca orice intreg poate fi divizat si analizat in partile componente precum si in relatiile existente intre aceste parti componente. Holistii afirma ca intregul este in realitate mult mai mult decat o simpla suma a partilor sale.Atomistul divide lucrurile pentru a le cunoaste mai bine; holistul abordeaza lucrurile sau sistemele ca un agregat si este de parere ca putem sa aflam mai mult despre ele, „privite” din aceasta perspectiva si sa intelegem mult mai bine natura lor esentiala si scopul lor.
In secolul al XVII-lea, pe cand fizica clasica castiga teren datorita teoriilor atomiste si reductioniste, Spinoza a dezvoltat o filosofie holistica avand ca sursa de inspiratie filosofia lui Parmenide. Filosofia lui Spinoza accentueaza unitatea care sta la baza universului, unitate reflectata in conceptia mistica a majoritatii traditiilor spirituale ale umanitatii.

Hegel, de asemenea, a avut viziunea mistica a unitatii tuturor lucrurilor care a generat filosofia holistica proprie cu privire la natura si la stat.

Secolul XX a cunoscut o importanta miscare catre Holism, in domenii diverse cum ar fi: politica,sociologie, psihologie, teoria managementului, medicina, fizica etc.

Cu ajutorul teoriei cuantice si al dependentei existentei si chiar a identitatii fiecarei entitati cuantice de contextul si relatiile cu mediul, holismul a fost recunoscut ca o realitate indubitabila fiind acceptat chiar de cele mai sceptice minti (inzestrate totusi cu bun simt - sa nu uitam ca EINSTEIN a zis: „mai usor dezintegrezi un atom decat o prejudecata umana prosteasca”).
Holismul reprezinta in esenta ideea ca intregul este mult mai mult decat suma partilor sale. Acesta teorie s-a dovedit a fi de o importanta covarsitoare pentru fizica. Holismul reprezinta o teza metodologica afirmand ca cea mai buna modalitate de a studia comportamentul unui sistem complex este sa-l tratezi ca un intreg si dupa aceea sa analizezi structura si comportamentul partilor componente.
Notiunea holism-interconexiune de baza a naturii apare in teoria cuantica, teoria fenomenelor atomice. Reteaua matematica a teoriei cuantice a trecut testele cu succes si este acum universal acceptata ca o descriere consistenta si de acuratete a fenomenului atomic. Pe de alta parte, interpretarea verbala si metafizica teoriei cuantice este de departe un teren mai putin solid.

Descrierea urmatoare se bazeaza pe interpretarea de la Copenhaga a teoriei cuantice care a fost dezvoltata de Bohr si Heisemberg si care este inca acceptata ca model.
Punctul de plecare in interpretarea de la Copenhaga este diviziunea lumii fizice intr-un sistem observabil (“obiect si un sistem observator”). Sistemul observat poate fi un atom, o particula subatomica, un proces atomic etc. sistemul observator consta in aparatura experimentala si poate include unul sau mai multi observatori umani; sistemul observator poate influenţa evoluţia sistemului observat prin însuşi prezenţa sa. Aceasta problema este rezolvata in teoria cuantica intr-un mod pragmatic cerand ca sistemul de observat sa fie liber de orice perturbari externe cauzate de procesele de observatie in timpul intervalului de timp cuprins intre pregatire si subsecventa de masurare.
Obiectul observat este o manifestare a interactiunii intre procesul de pregatire si cel de masurare.

Sistemele observate sunt descrise in teoria cuantica in termeni probabilistici. Acesta inseamna ca nu vom putea niciodata prezice cu certitudine unde se va afla o particula subatomica la un moment dat, sau cum se va desfasura un proces atomic. Tot ce putem face este doar sa indicam o desfasurare probabila. In teoria cuantica probabilitatile constituie o trasatura fundamentala a realitatii atomice care guverneaza toate procesele si chiar existenta materiei.

Teoria cuantica ne demonstreaza o interconexiune esentiala a universului. Ea ne arata ca nu putem descompune intregul in unitati existentiale mai mici. Pe masura ce patrundem in materie, descoperim ca ea este facuta din particule, dar acestea nu constituie “constructia de baza” in sensul pe care l-au dat Democrit si Newton. Acestea sunt doar idealizari utile din punct de vedere practic, dar nu au nici o semnificatie fundamentala. In lumea lui Niels Bohr, “particulele materiale izolate sunt abstractiuni, proprietatile lor fiind definibile si observabile doar prin interactiunea lor cu alte sisteme.”
Interpretarea teoriei cuantice asa cum s-a facut la Copenhaga, a iscat multe controverse si opinii contrare. Totusi interconexiunea universala a fiintelor, lucrurilor si evenimentelor este o trasatura fundamentala a realitatii care nu depinde de o interpretare particulara a unei teorii matematice.
David Bohm, confirma acest fapt foarte elocvent:
“ Unitarul este condus catre o notiune a totalitatii de nedescompus care neaga ideea clasica a analizabilitatii lumii in partile existentiale separate si independente… Am inversat notiunea uzuala care sustinea ca particulele elementare ‘independente’ ale lumii, sunt realitatea fundamentala, si ca variatele sisteme sunt doar forme particulare costituente si aranjamente ale acestor particule. Mai curand am spune ca acest cuantum inseparabil interconectat cu intregul univers este realitatea fundamentala, iar aceste parti avand o anumita comportare sunt mai curand forme particulare si contingente ale intregului.
La nivel atomic, atunci, obiectele materiale solide ale fizicii clasice se dizolva in esantioane de probabilitate si aceste esantioane nu reprezinta probabilitatile lucrurilor, ci mai curand probabilitatile interconexiunilor. Teoria cuantica ne forteaza sa privim universul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai curand ca pe o complicata tesatura de relatii intre diferitele parti ale intregului unificat.”

Urmatoarele doua expuneri din fizica atomica pot fi citate, la randul lor, ca o descriere a experientei spirituale a naturii:
“O particula elementara nu este o entitate existentiala independenta neanalizabila. Este in esenta, un set de relatii extinse in exterior cu celelalte lucruri.”
“Lumea ne apare din aceasta cauza ca o complicata tesatura de evenimente, in conexiune cu diferite tipuri de alternative sau de supuneri partiale sau combinate, determinand prin aceasta textura intregului.”

Trasatura cruciala a fizicii este aceea ca observatorul uman nu este doar necesar pentru a observa proprietatile unui obiect, dar este necesar si pentru a defini aceste proprietati. In fizica atomica nu putem vorbi despre proprietatile unui astfel de obiect. Ele au sens doar in contextul unei interactiuni intre obiecte si observator. In cuvintele lui Heisenberg, “ ceea ce noi observam nu este natura insasi, ci natura expusa metodelor noastre de cercetare.”
Principiul incertitudinii al lui Heisenberg afirma ca doua cantitati nu pot fi niciodata masurate cu precizie simultan in lumea cuantica.
In fizica atomica, oamenii de stiinta nu pot juca rolul unor observatori obiectiv detasati, ci devin implicati in lumea pe care ei o observa, influentand astfel inconstient proprietatile obiectului observat. Pentru a descrie ce s-a intamplat trebuie sa inlocuim cuvantul “observator” si sa punem in locul sau cuvantul “participator”. Intr-un sens ciudat universul este un univers participator.” Ideea de “participare in locul observatiei” a fost formulata in fizica moderna doar recent.
Acesta este intelegerea finala a unitatii tuturor fiintelor si lucrurilor-adica a filosofiei si curentului stiintific holistic
Pentru a esentializa conceptia holistica,cuvintele unui budist, Lama Anagarika Govinda, par sa fie perfect potrivite:
“Budistii nu cred in existenta unei lumi exterioare independente sau separate in a carei forte dinamice,ne-am putea insera noi insine. Lumea exterioara si lumea interioara sunt pentru el doar doua fatete ale aceleiasi monezi, in care unitatea tuturor fortelor , evenimentelor, a tuturor formelor si constiintelor precum si a tuturor obiectelor este regasita intr-o retea inseparabila si infinita , de relatii mutual conditionate.”

În spiritul (!?) a ce am scris la începutul acestui material, pentru a sublinia ideile pe care le susţin, redau mai jos şi unele caracteristici ştiinţifice ale Intelligent Design (neo-creaţionism) şi a curentelor ştiinţifice similare. Acestea grupeazã cercetãtori aparţinând celor mai diferite domenii de studiu, printre care paleoantropologia, genetica, medicinã, lingvistica, matematica, astrofizica, economia.

Şi toate aceste cercetări au aceleşi rezultate-finalizări, în afară de una: nu este sigur că există un singur Creator (sau indiferent cum l-am numi).

Cercetãri de datã recentã din domeniul supranumit -“neo-creationist”, converg cãtre o aceeasi concluzie: materia vie este fabricatã conform unui program evolutiv inteligent, iar evolutia este orientatã spre “punctul omega”, care s-ar putea identifica cu Creatorul . “Neo-creationiştii” au dezvãluit un fapt de o importantã capitalã: evolutia are un sens si acest sens este de la inteligenta materiei inconstiente la constientizarea acestei inteligente. Tot ce este viu pe planeta noastrã parcã ar fi fost conceput cu creionul în mânã si dupã o logicã perfectã. Toatã materia organicã este constituitã din aceleasi substante de bazã.

ADN-ul propriu, înscris în fiecare celulã; el este cel care detine codul. Acest cod este dar este totodatã si specific.
Iatã însã cã la aceeasi concluzie - a “planului inteligent”- ajung, pe cu totul alte cãi, cercetãtori de prestigiu din alte domenii. Belgianul Christian de Duve (detinãtorul premiului Nobel pentru medicinã, 1974) sustine cã materia este « obligatã » sã meargã spre complexitate, « pentru cã nu are altã cale de ales», iar aceast proces evolutiv este dirijat întru perfectionarea creierului uman, în scopul aparitiei inteligentei si constiintei, ca apogeu al evolutiei. Jean Chaline (paleontolog francez) recunoaste cã legea evolutiei este înscrisã în interiorul fiecãrei celule, si anume, în ADN. O echipã interdisciplinarã, formatã din Jean Chaline, astrofizicianul Laurent Nottale si economistul Pierre Grou, a stabilit chiar o lege matematicã capabilã de a prevedea mutatiile genetice legate de marile salturi evolutive (Science & Vie N° 1059, 2005) . Plecându-ne atentia spre acest program de sintezã si evolutie a meteriei vii ne putem da seama de unitatea vietii pe pãmânt, de originea noastrã comunã
Intelligent Design » are în vedere scopul creatiei si finalismul global al evolutiei.

Desigur, textele scrise în culoare albastră sunt „producţie proprie” şi suport orice consecinţă.
Sorin302

VIAŢĂ EXTRATERESTRĂ! VIAŢĂ RAŢIONALĂ EXTRATERESTRĂ?!

VIAŢĂ EXTRATERESTRĂ! VIAŢĂ RAŢIONALĂ EXTRATERESTRĂ?! Iată o problemă veche şi controversată; argumente pro şi contra sunt o mulţime: omenirea îşi caută „tovarăşi de drum” prin univers.

Sunt diverse surse credibile - multe din ele din mediul / cercul oamenilor de ştiinţă – care îşi exprimă şi îşi susţin convingerea că există viaţă extraterestră. Fie asemănătoare cu cea dezvoltată pe Terra fie având la bază alte elemente decât carbonul, azotul, oxigenul.

În cele ce urmează voi face o trecere în revistă a ipotezelor (de care am luat eu cunoştinţă) care susţin ideea existenţei vieţii extraterestre[1].

Iată mai jos unele date prin care se susţine teoria existenţei vieţii şi pe alte planete decât pe Terra. Mai mult, există argumente că sunt mari şanse ca să existe viaţă superior organizată, ba chiar supercivilizaţii care au depăşit cu mult nivelul de cunoaştere şi tehnologic al pământenilor.

Calcule privind probabilităţile de existenţă a vieţii extraterestre.

Numărul total al stelelor din univers este apreciat de către astronomi la cca 1x10¹⁹; cosmosul ar fi constituit deci dintr-un număr de 1000 de miliarde de galaxii de mărimea Căii Lactee.

Corpurile astrale din Calea Lactee, conform unor recente studii astronomice, se pot cifra la peste 4x10¹² .

După astronomul Harlow Shapley, probabilitatea existenţei vieţii în galaxia noastră s-ar reduce la raportul 1:1.000, adică viaţa ar putea exista în cca 100 de milioane de sisteme astrale. Biochimismul dr. S. Miller conchide că acelaşi raport de reducere ar putea fi aplicat celor 100 de milioane pentru a aprecia numărul planetelor în care viaţa a atins deja un nivel superior. Prof. Willy Ley apreciază că numai pe cca 18.000 de planete ar putea exista fiinţe superioare cu un coeficient de inteligenţă comparabil cu cel al pământenilor. Celebrul Carl Sagan, apreciind statistic posibilitatea existenţei vieţii inteligente, reduce numărul sistemelor planetare la un miliard.

Ecuaţia Green Bank sau formula Dracke formulată la o conferinţă internaţională din anul 1979 la Montreal dă drept rezultat numărul minim de 40.000 de planete ale galaxiei noastre pe care este posibilă dezvoltarea şi expandarea vieţii.

Conform teoriei avansate iniţial de savantul danez Svante Arhenius la începutul secolului XX denumită Teoria panspermiei, viaţa pe Pământ ar fi rezultatul direct al unei însămânţări iniţiale întâmplătoare cu germeni sosiţi din spaţiul cosmic, teorie îmbrăţişată de mai mulţi oameni de ştiinţă. Un alt grup de savanţi împărtăşesc teoria panspermiei dirijate.

Mesaje trimise în Cosmos

Investiţiile considerabile ce se fac pentru urmărirea şi emiterea de semnale radio pentru a intra în legătură cu extratereştrii (ET) arată că ştiinţa contemporană este fermă în a demonstra că ipoteza existenţii altor civilizaţii în „imediata vecinătate” este veridică.

Există proiecte vaste pentru căutarea de civilizaţii extraterestre în care se învestesc sume enorme, dovadă peremptorie că asemenea cercetări au sorţi de izbândă, că nu sunt o utopie.

Astfel:

· Se transmit şi se captează şi semnale care folosesc unde radio, primul mesaj radio interstelar pornind în 1974 de la Arecibo (Porto Rico). Acest mesaj va ajunge în zona Messier 13 (o aglomerare densă de corpuri cosmice) numai peste cca 21.000 de ani; dacă ET vor răspunde în acelaşi mod, se vor aaduna cam 40.000 de ani, adică tot atâţia câţi ne despart de strămoşii noştri din Cro-Magnon!

· Câţiva cercetători de la celebrul institut SETI (Search for Extra Terrestrial Intelligence), singurul din lume care se ocupă de viaţa extraterestră au ca misiune oficială să pună bazele comunicării cu extratereştrii (E.T.). Sonda Pioneer în 1972 şi Sondele Voyager 1 şi 2 din anii 1972-1974 poartă la bord o „enciclopedie terestră”, amestec de texte, imagini şi sunete, selectate de specialiştii NASA.

· Căutările de până acum de semnale ale unor prezumtive civilizaţii evoluate extraterestre nu au dat nici un rezultat, poate şi pentru că nu suntem înţeleşi de un ipotetic ET.

Părerea lui Stephen Hawking şi a unor astrobiologi despre viaţa extraterestră.

In cadrul conferintei organizata cu ocazia aniversarii a 50 de ani de existenta NASA, profesorul Stephen Hawking a facut o declaratie care a trezit curiozitatea auditorilor. La intrebarea “Suntem singuri in spatiu?”, acesta a dat un raspuns rapid: “Probabil ca nu”.

Profesorul Hawking a declarat ca viata in univers este posibila, insa nu in modul in care ne-o imaginam noi. Formele de viata simple sau inteligente se pot forma in conditii total diferite de cele de pe Pamant, prin urmare, exista probabilitatea ca ele sa nu aiba nimic in comun cu trasaturile umane pe care noi le “imprumutam” de obicei. “Exista o posibilitate destul de mare sa gasim viata simpla pe alte planete, insa viata inteligenta este cu siguranta o raritate.” De asemenea, Hawkins nu crede in teoria rapirilor extraterestre. In opinia savantului, acest lucru nu ar ramane fara urmari, deoarece probabilitatea ca ADN-ul acestora sa fie diferit este destul de mare, ca si posibilitatea sa poarte boli pentru care noi nu avem imunitate.

Şi unii astrobiologi au declarat că ne-am închipuit în mod greşit că fiinţele extraterestre sunt clădite aproximativ “după chipul şi asemanarea noastră”. Biochimiştii speculează rolul pe care îl joaca carbonul in aceasta privinta. Deoarece carbonul este o componenta cheie a vietii de pe Pamant, tindem sa speculam ca acest lucru este valabil in tot universul. In realitate, cercetatorii au identificat prezenta a numeroase elemente care ar putea avea acelasi efect, fara a avea insa si aceeasi forma. In opinia acestora, chiar si arsenicul ar putea sustine viata in anumite conditii. Pe Pamant exista organisme care utilizeaza arsenicul pentru a genera energie si a facilita cresterea. Clorul si sulful sunt alte candidate la inlocuirea carbonului, ca si nitrogenul si fosforul, care pot forma molecule biochimice. In ceea ce priveste necesitatea apei, prezenta ei nu este obligatorie. Amoniacul are proprietati asemanatoare apei, astfel incat chiar si un amestec intre cele doua elemente pastreaza temperaturile mai joase pentru mai mult timp decat apa normala, prin urmare astronomii nu se asteapta sa identifice apa in forma in care o cunoastem pe Pamant. Un exemplu in acest sens se afla chiar in sistemul nostru solar, pe cel mai mare satelit al lui Saturn, Titan. Toate aceste elemente se manifesta altfel privite in mediul nostru. Insa daca il situam intr-un mediu extraterestru, reactiile lor sunt altele. In aceasta perspectiva, apa si carbonul ar putea deveni elemente nefavorabile vietii in mediul planetar.( Daily Galaxy-12 decembrie 2008).

Masaru Emoto subliniază că unii oameni de ştiinţă – cum ar fi Louis Frank de la Universitatea din Iowa - sugerează faptul că apa a ajuns pe Terra sub forma unor gheţari veniţi din spaţiu (sub forma unor mici comete de peste 100 de tone într-o frecvenţă de douăzeci pe minut, acum 40 miliarde de ani), fenomen ce continuă şi azi. În urmă cu câţiva ani, NASA şi Universitatea din Hawai au publicat un anunţ care relata că teoria prof. Frank este veridică. Mulţi savanţi refuză să ia în considerare această teorie care, acceptată, ar determina modificarea radicală a multor teorii ştiinţifice ce tratează viaţa pe Pământ şi a originii omului, inclusiv teoria evoluţionistă a lui Darwin.

Ipoteze privind existenţa extratereştrilor pe Terra

Sunt numeroase şi felurite dovezi privind vizite făcute de reprezentanţii civilizaţiilor extratereste pe Pământ. Materiale privind aceste atestări a prezenţei pe Terra a ET sunt prezentate de mine pe blogurile Yahoo 360 SORINACH şi Orizonturi de le Blogger precum şi postate în Wkipedia în limba română.

O serie de cercetători - oameni de ştiinţă susţin ipoteza paleoastronautică privind intervenţia extratereştrilor în evoluţia umanităţii. Ei susţin existenţa a cel puţin unei supercivilizaţii ce ne-a vizitat. Despre existenţa extratereştrilor pe Terra sunt invocate argumente printre care:

Argumentul cosmogonic care dezvoltă teoria neunicităţii vieţii pe Terra;

Argumentul genetic ce dezvoltă ideea că nu mutaţiile întâmplătoare sau alte mijloace „au înnobilat neandertalianul mărginit şi animalic” ci operaţii genetice complexe care au urmărit în primul rând creşterea coeficientului de inteligenţă;

Argumentul evolutiv ce are ca „pivot” de susţinere faptul că inteligenţa, creativitatea şi spiritul artistic nu pot fi considerate rezultanta evoluţiei prehominizilor;

Argumentul antropologic care demonstrează că omul de Cro-Magnon este esenţial diferit de omul de Neanderthal şi că nu poate „proveni” din acesta fără intervenţii / operaţii genetice;

Argumentul raseologic;

Argumentul parapsihologic bazat pe calităţile de excepţie ale psihicului uman, existenţa „rezervorului cortical”, existenţa percepţiilor extrasenzoriale, existenţa fenomenului telepatic, etc;

Argumentul psihologic ;

Argumentul agro-zootehnic care găseşte explicaţii în domesticirea unor animale, cu referire expresă la comportamentul faţă de om al elefantului şi delfinului.

De asemenea sunt invocate multe dovezi.

Enumerativ, aceste dovezi sunt constituite de :

v Mituri ca formă a memoriei ancestrale, legende, cărţi sfinte (Vechiul Testament, Talmudul, Coranul şi altele asemenea), poemul sanscrit Ramayana.

Sunt două aspecte ce trebuie subliniate:

Originea tuturor miturilor şi implicit, a religiilor se bizuie pe contemplarea unor fapte reale care depăşesc puterea de înţelegere a privitorilor. Descrierile şi chiar desenele din aceste lucrări reprezintă care de foc, obiecte zburătoare, nimburi, minuni şi fapte supranaturale [pentru nivelul de cunoştiinţe din respectivele perioade] ale celui/celor ce ne-au creiat;

Toate aceste povestiri din preistoria omenirii precum şi lucrările scrise sunt aceleaşi în toate civilizaţiile, au aceleaşi imagini/descrieri privind o unică geneză a umanităţii – cu un unic creator divin. În al doile plan al evoluţiei umanităţii povestirile au mai multe versiuni şi ele foarte asemănătoare prin aceea că descriu cum divinitatea/divinităţile transmit unor aleşi dintre oameni caracteristici, puteri, dar şi învăţăminte cum oamenii trebuie să se comporte şi ca ei să recunoască atotputernicia creatorului lor.

v Calendarele criptice / rituale: egiptean, asirian, indian şi mayas;

v Vestigiile arheologice, construcţii megalitice şi amenajări terestre pentru nave spaţiale, desenele rupestre;

v Civilizaţii istorice fără „copilărie”;

v Wonumente materiale neexplicate.

Fiecare din acestea constituie subiecte a zeci-sute de studii, cercetări, cărţi şi documentări ştiinţifice.

Dau de exemplu o variantă/ipoteză privind geneza umanităţii şi a evoluţiei omului pe pământ care este cuprinsă în tăbliţele sumeriene despre care am postat un material pe blog.

Ipoteza lansată ca urmare decriptării înscrisurilor de pe tăbliţele sumeriene completează lista documentelor precum şi a demonstraţiilor privind existenţa ET şi a acţiunilor lor asupra umanităţii.

Printre multe altele, în tăbliţele de scris sumeriene există relatări privind sistemul nostru solar, modul cum acesta s-a format şi a evoluat precum şi despre evoluţia omului pe pământ.

Planeta Pământ, împreună cu Luna s-au format prin două coliziuni dintre un satelit a unei planete ce nu făcea parte din sistemul nostru solar (Nibiru) şi planeta-origine a Pământului din care s-au desprins şi au fost proiectate pe o nouă orbită Terra şi Luna.

Cel mai important document scris în Mesopotamia este „Epopeea Atrahasis” şi povesteşte despre perioada dinainte de potop şi despre evoluţia omului pe pământ.. Ea relatează despre anunnaki (cei veniţi din cer pe pământ) veniţi în urmă cu cca 450.000 de ani tereştri de pe planeta Nibiru pentru a exploata aurul de care aveau urgentă nevoie pe planetele lor. La venirea lor, anunnaki au găsit un contemporan primitiv –omul de Neanderthal.

Din însemnările şi descrierile sumerienilor rezultă clar că a fost creiat artificial primul om –Homo Sapiens - cu scopul precis: să lucreze pentru zei. Aceasta s-ar fi petrecut cu cca 300.000 de ani în urmă.

* * *

Existenţa vieţii extraterestre este susţinută de marea majoritate a oamenilor de ştiinţă şi, din studiile şi cercetările întreprinse, se pare a fi nu numai posibilă şi probabilă ci şi sigură. În ce priveşte existenţa vieţii raţionale, de fiinţe inteligente şi civilizaţii super dezvoltate extraterestre, este posibilă şi chiar legic demonstrabilă.

Pentru a şti mai multe, rămâne „numai” ca :

pământenii să nu se auto-distrugă;

să fim sănătoşi şi să trăim suficient de mult pentru a afla!

Succes!

Sorin 302

Surse:

Renato Zamfir Ipoteza paleoastronautică (Terra incognita) ed. Saeculum IO, 2001

Victor Kernbach, Enigmele miturilor astrale, ed Albatros,

Jan van Helsing - Să nu atingi această carte, ed Antet XX Express, Filipeştii de Târg, Prahova, www.antet.ro

www. descopera.ro

Masaru Emoto – Mesajele ascunse din apă,ed. Adevăr divin, Braşov, 2006

---

1 Menţionez că unele ipoteze le-am dezvoltat în articolele postate atât pe cele două bloguri – yahoo 360° SORINACH respectiv ORIZONTURI – cât ţi pe Wikipedia-lb română.

Piramida holografica din Ceahlau

Piramida holografica din Ceahlau - intre mister si lectie de sinceritate - Imaginea piramidei

Au trecut mai bine de 5 ani de când am fost sa văd pentru prima dată straniul fenomen. De atunci am oscilat intre obsesia de a sti ce-i acolo si firescul aparitiei anuale dar despre care nu ştiau nici cei ce petrec mai mult timp pe Ceahlău (cabanieri, meteorologi) , deci nu prezenta la momentul respectiv un interes special.

Anul acesta (2008) la inceputul lunii August am urcat pe varful Toaca de 3 ori pentru a fi mai aproape si eventual a înţelege ce-i acolo, efort rasplatit cu generozitate.
Imaginea apare in acelaşi loc, dar pentru a fi clara si tridimensionala trebuiesc îndeplinite câteva condiţii simultan:

1. Fenomenul are loc la răsăritul soarelui si durează cam o oră

2. Soarele trebuie sa răsară dintr-un anume loc, altfel spus in fiecare zi se formeaza umbra în alt loc, doar in preajma zilei de 6 August (a 49 zi dupa solstitiul de vara) este in pozitia potrivita.

3. La rasarit si imediat dupa trebuie ca spre est sa nu fie nori, razele soarelui sa nu fie obturate.

4. Prezenţa unui "ecran de proiecţie" pe care să se formeze imaginea tridimensională , "ecran" format din aerosoli (patricule fine solide) şi apă în suspensie (ceaţă, nori), dar cu o densitate ce permite totusi trecerea luminii

5. Să aibă loc fluorescenţa oxigenului sub actiunea razelor ultraviolete, astfel imaginea compusa este albastruie cu feţele în diferite nuanţe.


Imaginea piramidei atunci cand sunt indeplinite condiţiile amintite:



Eu îmi explic fenomenul din punct de vedere optic ca fiind o compunere a minim 4 umbre date de formaţiunile reliefului zonei.. In jurul datei de 6 August dimineaţa, vârful Toaca, ce are forma de piramidă regulată cu baza pătrat, sub acţiunea razelor solare dinspre est formeaza umbra triunghi isoscel, ca în orice zi senină din an. Stânca numită Piatra Ciobanului fiind mai mica si mai jos face altă umbră prelungă, la fel Piatra Vulcanului si peste toate astea se suprapune lumina ce trece prin şaua muntelui (Lespezi).

În această perioada, datorită poziţiei soarelui, toate umbrele sunt unite in vârf, sunt legate ca într-un "buchet"si se creează imaginea magnifica tridimensionala cunoscută. În alte zile fiecare formă de relief face propria umbra firesc dupa legile fizicii.


Imaginea piramidei la 13..08.2008:


Daca asta nu e de ajuns pentru a produce o profunda impresie, fenomenul de refracţie a razelor solare in jurul formelor ce se afla pe varful Toaca duce la formarea un halou multicolor, un fel de curcubeu sferic. Te vezi de acolo sus oglindit pe varful virtual al umbrei piramida invaluit in aure multicolore. Este o minunăţie ce se repetă an de an..

Am facut fotografii si inregistrări video în zilele de 1, 6 si 13 August. Se poate vedea clar cum se mişcă umbrele, se adună, apoi se despart in funcţie de miscarea punctului de rasarit (soarele se misca cu aproximativ 1 grad pe zi).

Din punct de vedere fizic, al opticii clasice deşi e o problema complexa, poate fi solutionata. Intervin totusi intrebari de tipul: cum e posibilă o asemenea coincidenţă ce are loc in ziua Soarelui ( stravechea sarbatoare pagana) peste care este suprapusa Schimbarea la Fata (sarbatoare creştina) si de ce e Muntele Ceahlau aşa sfant, are si hram in aceasta zi exact ca o manastire creştin-ortodoxa.


Umbra la solstiţiu (22.12.2006) :


Prea bine sunt îndeplinite condiţiile astronomice (mişcările pământului pe orbită) aşezarea stâncilor in locul ideal, anotimpul (probabilitatea mare de a fi atmosfera potrivita). Gandul evident ca zboara la teoria construcţiei artificiale a intregului complex, sustinuta si de studii geologice.

Omul este o fiinta cu raţiune si simţire aşa ca este corect să amintesc de starea euforica a noastra a tuturor celor aflati acolo in acea superbă zi, stare ce doar poate fi traită şi nu studiata.

O frumoasă legenda spune ca cei care se intalnesc pe muntele sfant Ceahlău rămân legaţi într-un fel sau altul, pentru totdeauna.


Mihai Marin/alpinet.ro

Materialul l-am primit de la o distinsă internaută căreia îi mulţumesc şi pe această cale.
Sorin302

O altă variantă/ipoteză privind geneza umanităţii.TĂBLIŢELE SUMERIENE.

Mii de tăbliţe şi cilindri de argilă au fost descoperite în teritoriul dintre fluviile Eufrat şi Tigru printre ruinele vechilor oraşe sumeriene începând din anul 1840 de sir Austen Henry Layad. Ele reprezintă cele mai vechi dovezi scrise ale înaintaşilor noştri. Aceste înscrisuri conţin: contracte, texte de legi, dispoziţii, documente de căsătorie, prescripţii medicale, scrieri teologice şi filozofice precum şi cea mai veche hartă din lume a stelelor.

După J.van Helsing, ştiinţa datează începutul culturii sumeriene între anii 4000 – 3800 î.Hr. După Daniel Schmidt, Sumerienii au locuit în Mesopotamia în spaţiul dintre Tigru şi Eufrat şi se presupune că au existat între anii 3000 – 1000 î.Hr. (Enigme ale civilizaţiilor dispărute, ed. Prietenii cărţii, 2002). Ei au avut limbă scrisă, posedau cunoştinţe-noţiuni de matematică, fizică, astronomie/astrologie, chimie şi medicină. Nu se cunosc originea şi cum au dispărut.

Printre multe altele, în tăbliţele de scris sumeriene există relatări privind sistemul nostru solar, modul cum acesta s-a format şi a evoluat precum şi despre evoluţia omului pe pământ.

„Harta stelelor VA/243” de la muzeul Pergamon din Berlin reprezintă sistemul nostru solar aşa cum este cunoscut astăzi (deci inclusiv cu planetele Uranus, Neptun şi Pluto) şi a fost reprezentată la scară pe cilindrii de argilă de către astronomii din antichitate. [Rămâne o enigmă existenţa unei asemenea hărţi precise şi complete din acele timpuri – (dacă nu se iau în considerare scrierile descifrate de pe tăbliţele sumeriene), având în vedere că, mult mai târziu, ştiinţa din sec XIX şi XX a descoperit trei planete( Uranus – în 1881, Neptun-în 1846 şi Pluto-în 1930). Deci cunoştinţe foarte avansate şi precise într-o civilizaţie de acum 5-6000 de ani!].

Traducerile textelor înscrise pe tăbliţe şi cilindrii sumerieni arată geneza Pământului: planeta Pământ, împreună cu Luna s-au format prin două coliziuni la interval de cca 3600 de ani pământeni dintre un satelit a unei planete ce nu făcea parte din sistemul nostru solar (Nibiru) şi planeta-origine a Pământului din care s-au desprins şi au fost proiectate pe o nouă orbită Terra şi Luna.

Cel mai important document scris în Mesopotamia este „Epopeea Atrahasis” şi povesteşte despre perioada dinainte de potop şi despre evoluţia omului pe pământ. Ea relatează despre anunnaki (cei veniţi din cer pe pământ) veniţi în urmă cu cca 450.000 de ani tereştri de pe planeta Nibiru pentru a exploata aurul de care aveau urgentă nevoie pe planetele lor. În acele vremuri Pământul se afla în mijlocul celei de a doua ere glaciare. Colonizarea întreprinsă de anunnaki a început în Mesopotamia, acolo unde terenul era propice pentru lucrările de escavare a aurului.

Listele regale (conţinute în tăbliţele sumeriene) descriu aşezările, perioadele de guvernare a stăpânitorilor, numele conducătorilor şi evenimente.

Din însemnările şi descrierile sumerienilor rezultă clar că a fost creiat artificial primul om, cu scopul precis: să lucreze pentru zei. Aceasta s-ar fi petrecut la cca 144.000 de ani după aterizare. Aceasta ar însemna că Homo Sapiens, strămoşul nostru, a fost creat înainte cu cca 300.000 de ani şi că la venirea lor, anunnaki au găsit un contemporan primitiv – omul de Neanderthal.

De la începuturile experienţelor până la primul „Adam” – om-muncitor – a trecut o lungă perioadă până a se găsi combinaţia genetică dorită şi necesară anunnaki-lor.
Despre aceste experimente , încrucişări şi fiinţe mixte nu numai sumerienii au pomenit în scrierile lor ci şi alte culturi din întreaga lume (cum ar fi babilonienii şi cea dezvoltată pe teritoriile Japoniei).

După textele sumeriene, unul din conducătorii acestei civilizaţii extraterestre era favorabil dezvoltării omului-muncitor creiat în mod natural, să nu fie distrus după folosirea sa ca sclav, spre deosebire de alţi conducători care au provocat un potop pentru distrugerea rasei umane. Astfel acest conducător binevoitor a ajutat un mesopotamian să se salveze într-o barcă (iată versiunea sumeriană a potopului şi a lui Noe).

* * *
O asemenea ipoteză reieşită din traducerea textelor sumeriene, multiplică sursele privind geneza omului, dar şi susţine varianta existenţei unei intervenţii extraterestre în evoluţia umanităţii, în dezvoltarea civilizaţiei umane (descrisă în articolul „Civilizaţia umană. Plauzibilitatea extratereştrilor” din 08 mart 2007) postat pe blog Yahoo! 360°.

Sursă: Jan van Helsing - Să nu atingi această carte, ed Antet XX Express, Filipeştii de Târg, Prahova, www.antet.ro

Extensie necunoscută a conştiinţei.

Unele din subiectele privind spiritul, conştiinţa şi intelectul /mentalul ce mi se par preocupante, incitante chiar, le consider a fi:

cunoaşterea ariei / limitei până la care se pot extinde propriile simţiri;

posibilitatea extinderii capacităţii noastre mentale şi spirituale pentru cunoaştere îndeosebi a reacţia fiinţei noastre la provocări;

de a ne măsura gradul de implicare şi reacţie la solicitările vieţii;

de a determina, cât de cât, care sunt capabilităţile mentale, spirituale şi ale conştiinţei cu care suntem dotaţi şi în ce măsură aceste capacităţi sunt sau nu valorificate în întregime;

Intelegerea la nivel emotional a propriilor trăiri.

cât de mare, mai ales cât de importantă este afecţiunea –oferită şi primită – pentru fiecare din noi.

Asemenea întrebări şi asemenea probleme / provocări m-au determinat să postez articolul ce urmează. Consider că tema sa principală, nevoia de afecţiune şi dimensiunea spirituală de înţelegere la nivel emoţional a solicitărilor de viaţă, sunt actuale.

O marturie

Dincolo de usa secreta

Intregul corp se inclesteaza. Picioarele, mainile, apoi fata. M-am racit brusc. Mainile mi-au devenit ca niste busteni si nu pot sa simt nimic concret: nici degete, nici miscari. De la ceafa spre varful nasului, toti muschii se blocheaza, rigiditatea cuprinzandu-mi treptat gura, ochii, fruntea. Pe masura ce pierd controlul asupra corpului meu si simt ca alunec in mine insumi, ca intr-un abis, ma intreb ce naiba caut eu intr-o sala de sport, pe jumatate paralizat, gafaind sacadat, in speranta unei cunoasteri interioare? Sunt in plina terapie de respiratie holotropica si, in cateva secunde, rememorez intregul sir al evenimentelor care m-au adus aici.

Pe divan cu Marlon Brando

Prima imagine care imi vine in minte este o banala cina cu paste. In timp ce isi adauga inca o lingura din sosul de rosii, logodnica mea ma anunta sec: "Te parasesc. Nu pot sa te iubesc asa cum vrei tu". Au urmat saptamani la rand de mers la psiholog, unde singurele discutii interesante erau despre Marlon Brando. Ascultam muzica din ce in ce mai trista. Ma plimbam aiurea printr-un Bucuresti tot mai gri sau, luand un aer melancolic, stateam ore intregi cu o cafea in fata, gandindu-ma ca am ratat dragostea vietii mele. Suspinam intrebandu-ma care este sensul vietii, cand cineva mi-a vorbit despre o modalitate de cunoastere interioara, numita "respiratie holotropica".
"Inventatorul" terapiei prin respiratie holotropica (din grecescul holos = intreg si treipen = deplasare spre, deci "orientat catre intregire") este Stanislav Grof, medic si psihiatru ceh emigrat in SUA, in anii '60. El a ajuns sa obtina aceasta terapie, dupa ce a colindat lumea pentru a studia starile modificate de constiinta. A frecventat samanii din America de Nord, Mexic, America de Sud, a contactat reprezentanti ai diferitelor miscari spirituale, de la vipassana, budismul vajrayana, siddha yoga si tantra, pana la ordinul crestin benedictin. Descoperirile din timpul calatoriilor intrau in contradictie cu ceea ce stia el, cercetator de varf al Centrului Maryland din Baltimore. Era pe de o parte blocat de uimirea descoperirilor sale si pe de alta parte constrans de respectul datorat institutiilor academice si autoritatilor stiintifice. Dupa ce a cautat argumente in mii de observatii clinice, cu pacientii sai, si in experientele personale, a decis ca teoriile academice sunt limitate si au neajunsuri. Asa s-a nascut terapia prin respiratie holotropica, compusa din diferite tehnici samanice. Rezultatele erau spectaculoase. A infiintat o asociatie internationala de terapii transpersonale si, incetul cu incetul, alti intelectuali i s-au alaturat. In acest moment, terapiile transpersonale sunt vazute de anumiti oameni ca o a patra forta a psihologiei, sunt destul de raspandite in America si au inceput sa fie cunoscute si in Europa. Dupa mai multe intrevederi, E. F., singurul psihoterapeut roman care a facut stagii de pregatire cu Stanislav Grof insusi, m-a acceptat in terapie. Timp de o luna am tinut post, fara alcool, cafea sau televizor. Terapia propriu-zisa urma sa se faca in grup de 20 de persoane si dura trei zile: in prima zi, exercitii de relaxare fizica si mentala, a doua zi, respiratia propriu-zisa, iar in a treia - pregatirea pentru intoarcerea in "viata obisnuita".

Un izvor de siguranta

Sosul de rosii, logodnica, Marlon Brando, samanii, toate se invarteau in capul meu, in timp ce respiram sacadat, in plina terapie de respiratie holotropica. Din boxele salii se auzea o muzica ritmata, si asta parea ca ma ajuta. Cand, pe langa blocarea generala a muschilor, in cateva minute corpul meu s-a racit brusc, psihoterapeuta a venit, m-a apasat in anumite puncte si-a spus: "Nu e nimic grav, e normal sa se intample asta. Continua sa respiri". Cuvintele ei nu au facut altceva decat sa imi dea curajul sa merg mai departe, indiferent de ceea ce imi spunea corpul. M-a apucat de mana si am inteles ca sunt in siguranta. A fost momentul distinct, in care am alunecat - nu intr-un abis interior, ci intr-o alta camera a mintii mele. Eram undeva, tot in capul meu, dar intr-un loc de unde ma puteam observa pe mine insumi. Mintea mea functiona pe doua directii: o parte percepea durerea fizica si era cuprinsa de panica, auzea ceea ce se intampla in jurul meu: muzica, miscarea oamenilor. A doua parte era intr-un taram nou, absolut necunoscut. Intre aceste doua lumi, era mana psihoterapeutei, la care eram conectat ca la un izvor de siguranta. Toate lucrurile astea le stiam in mod clar si le gandeam pe masura ce se intamplau.

Peisaj cu sentimente

Pe masura ce continuam sa respir in acest fel sacadat, am inceput sa patrund tot mai adanc in acea extensie necunoscuta a constiintei. Senzatia era de zbor: survolam un teritoriu nou al mintii mele, si ceea ce descopeream era incredibil! Acolo erau toate sentimentele traite vreodata! Toate, absolut toate! Asa cum dintr-un avion vezi peisajele intinzandu-se sub tine, asa vedeam eu sentimentele si emotiile pe care le avusesem pana atunci. Si nu erau imagini, nu am vazut efectiv "ceva". Nu am vazut lumini, oameni sau lucruri. Doar simteam. Era un taram al emotiilor mele si, pe masura ce le survolam, nu le retraiam, dar eram capabil sa le identific. Uimire.

Discutiile despre energii, chakre, reincarnari si alte lucruri asemanatoare nu le-am inteles niciodata: mi se parea ca vin de nicaieri si nu duc nicaieri. Am dispretuit si misticismul, cam din aceleasi motive: nisipuri miscatoare, fara repere, in care odata intrat, cu cat te agiti mai mult, cu atat te scufunzi mai repede. Tot ce nu imi lasa libertatea de a avea o atitudine critica mi se parea suspect si, deci, de nefrecventat pentru igiena mea interioara. Am considerat intotdeauna ca e de ajuns sa cred in Dumnezeu, in felul in care m-au invatat bunicii mei, niste tarani simpli si curati la suflet. Si iata-ma acum intr-o experienta pe care, daca mi-ar fi povestit-o cineva, as fi ascultat-o doar cu o ureche, catalogand-o drept cel mult... stranie. Cum intrasem in acea parte a mintii mele, fara nici un fel de substanta halucinogena, doar pe baza unei respiratii si a muzicii?
Exista o posibila explicatie fiziologica. Respiratia holotropica provoaca o supraoxigenare. Reducerea cantitatii de dioxid de carbon din sange duce la cresterea alcalinitatii, asa-numitul pH, si corpul va transfera in tesuturi mai putin oxigen. Cortexul cerebral, fiind din punct de vedere evolutiv cea mai tanara parte a creierului, este mai sensibil. Se produce, practic, o inhibare a functiilor corticale si o intensificare a activitatii in partile arhaice ale creierului. In principiu, asta face ca procesele inconstiente sa fie mai accesibile. Dar daca lucrurile stau asa, atunci, cel putin teoretic, oamenii care urca pe munte, in zone bogate in oxigen, ar trebui sa intre spontan in stari de constiinta extinsa sau de constiinta modificata. Din lipsa unor explicatii coerente, e preferabila eticheta de "experienta spirituala". Ceea ce era iarasi imposibil, cata vreme "spiritualitatea" pentru mine tinea de fondul meu crestin-ortodox.
Stiam ca nu am intrat intr-o alta lume, ca toate astea erau in mine, dar in acelasi timp, aveam senzatia clara ca ele fac parte din ceva mult mai mare. Ca sunt o deschidere catre un altceva pe care nu il vedeam, dar il intuiam. Senzatia de timp era anulata. Emotiile mele, chiar daca erau acolo, nu erau aranjate cronologic, nu le parcurgeam in ordinea in care le traisem. Cu toate astea, puteam identifica foarte usor cand s-au intamplat ele in timpul biologic al vietii de zi cu zi. Apoi, desi nu imi propusesem sa ajung intr-un anumit loc, si zborul meu parea fara tinta, brusc atentia mi s-a focalizat pe un eveniment anume. Lucrul asta s-a intamplat independent de mine. Cumva acolo m-a dus zborul. Dintr-o data, am aterizat intr-o "zona" si am identificat-o. Desi nu am vazut-o fizic asa cum vezi o fotografie, o simteam si stiam ce este: curtea bunicilor mei. Sau, mai degraba, sentimentul curtii bunicilor mei. Stanislav Grof explica in cartile sale ca starea de constiinta extinsa pare sa activeze un fel de "radar intern". Acest "radar intern" identifica singur, in mod automat, continuturile inconstiente cu cea mai mare incarcatura emotionala si relevanta. Un mare avantaj fata de psihoterapia verbala, unde poate dura cateva luni, numai pana se identifica problema reala a pacientului.

Curtea bunicilor
Tot ce ma inconjura in curtea bunicilor mei nu erau obiecte sau imagini, ci emotii, sentimente. Emotiile lucrurilor erau acolo si le puteam identifica: trandafirii de langa casa, iarba din curte, erau sentimente distincte, pe care le recunosteam. Apoi au aparut chiar bunicii. Sentimentul bunicii mele, apoi sentimentul bunicului. Odata cu aparitia lor, incetul cu incetul, din interiorul meu a inceput sa creasca o dorinta imensa de afectiune. La nivel fizic, era o caldura ce urca de undeva de deasupra ombilicului. Un dor devastator, o sete de iubire care ma coplesea. O simteam, eram constient de ea, fiind constient in acelasi timp de tot ceea ce se intampla in jurul meu. Urca prin interior in linie dreapta si nu puteam face nimic sa o opresc. Ca lava fierbinte a unui vulcan ce urmeaza sa erupa, acea caldura a urcat in mine pana am simtit primele doua lacrimi: erau foarte fierbinti, inca din momentul in care s-au format in ochii mei. Caldura lor s-a prelins pe tample. Am inceput sa caut in interiorul meu sau al constiintei extinse sursa acelui dor sfasietor. Am ajuns la ceva ce putea fi o camera sau un cub enorm. Imediat ce l-am deschis, am inteles ca acolo este depozitat tot acel dor. Avea o forta atat de mare, incat mi-am dat seama ca daca as elibera totul dintr-o data, as fi coplesit si nu as putea sa ii tin piept. Acea dorinta de afectiune avea dimensiuni gigantice. Printr-un mecanism interior pe care nu stiu sa il definesc, am inceput sa o las sa iasa la suprafata, putin cate putin, transformandu-se in lacrimi. Trei ore, incepand din acel moment, am plans incontinuu. Era o nevoie de iubire devastatoare, probabil la dimensiunile pe care le-a avut pentru mine cand eram copil.

De altfel, chiar in timpul transei, m-am intrebat cum de putea sa aiba asemenea impact un eveniment pe care il stiam, meditasem deja asupra lui. In stare de constiinta normala, era doar unul dintre episoadele mai putin fericite ale copilariei mele si atata tot. De la varsta de doi ani si jumatate, am fost lasat in grija bunicilor mei, aproape doi ani. Parintii veneau si ma vizitau destul de frecvent si ma iubeau enorm. Bunicii mei mi-au acordat toata dragostea si afectiunea lor. Nu era nimic neobisnuit sau traumatizant la prima vedere: doar un obicei curent al tinerelor familii de a-si lasa copiii in grija bunicilor, pana obtineau casa, serviciu etc. Deci, nimic ce ar putea sa anunte o trauma atat de mare pentru mine. Eu aveam doar amintirea unor momente in care mi se facea dor de parinti. Acum descopeream insa dimensiunea reala a absentei lor la acea varsta.
Cu psihologul povestisem, discutasem si iar povestisem aceasta intamplare a copilariei mele. Lucrurile pareau lamurite. Dar acum, descopeream ca erau lamurite doar la nivel intelectual. Intelegerea la nivel emotional era mult mai clara si foarte puternica. In plus, in timp ce psihologul ma conducea prin interiorul meu, conform unuia dintre curentele sau scolile urmate (jungiana, freudiana, adleriana etc.), acum aflam eu insumi despre mine, condus de "radarul intern". Terapeutul nu facea decat sa ma sustina in acest proces interior. Eu devenisem propriul meu pacient.
Uimitor era insa ca obtineam noi coordonate ale mintii mele. Mi se parea ca se schimbau ireversibil datele tuturor problemelor. Intrebarile navaleau, ca si cum zagazul ce le tinea tocmai fusese rupt. Oare faptul ca se poate intra intr-o stare de constiinta extinsa ar trebui sa schimbe tot ce inseamna psihologie, psihiatrie, psihanaliza? Neurologii ce parere au despre asta? Dar filosofii? Deja, studiul constiintei este plin de paradoxuri si necunoscute. Terapiile transpersonale au fost acceptate de majoritatea colegiilor de psihologie din lume, dar ele inca sunt foarte putin cunoscute si, in mod ciudat, tratate cu o oarecare indiferenta de mediile academice. Sa fie din cauza ca submineaza principiile fundamentale ale gandirii materialiste, credinta in primatul materiei, introducand o dimensiune "spirituala"? Dar este asta o dimensiune "spirituala"? In alte culturi, transa acestei respiratii are caracter ritualic si tine de credintele lor religioase, de sacru. Pentru mine, este o simpla "terapie". Cum m-as simti eu, daca un saman din America de Nord mi-ar spune ca "Rugaciunea inimii" este o simpla terapie? Unde este Dumnezeu, asa cum il stiu din credinta mea ortodoxa, in toata aceasta traire? Un preot m-ar dojeni pentru curiozitatea mea sau mi-ar spune ca Dumnezeu mi-a rezervat cateva suprize?

Joc cu masti

Imi era foarte greu sa vorbesc, asa ca am strans-o pe E. F. mai tare de mana. In nici un caz nu trebuie sa plece de langa mine. Ea a inteles. Facea mici gesturi afectuoase, ca de exemplu sa imi mangaie mana, si asta avea un efect de cataclism asupra mea. Pur si simplu, atingerea ei era un punct de contrast, care imi facea lacrimile sa siroiasca. Realizam cat de mult conta un gest foarte marunt, ca o atingere, si ce important este sa o ai atunci cand iti trebuie. Stiu ca ma intrebam la un moment dat cat ar putea sa tina starea asta de dor sfasietor. Daca se va opri. Cred ca plangeam deja de o ora si valuri din acea nevoie de iubire inca ma copleseau. Tot ce aveam era mana psihoterapeutei. Ma agatam de ea cu disperare. Simteam ca prin ea curge un izvor de intelegere materna, care imi potoleste un pic din setea de afectiune. Am mers mai adanc, in acea dorinta de iubire. Incercam sa o privesc si sa o inteleg. Era ca si cum m-as fi dus la apa adanca, fara sa stiu sa inot, tinandu-ma doar de mana ei. E. a inteles si a inceput sa ma apese intr-un punct al pieptului. Acea apasare era legatura cu mintea mea, cu realitatea. Puteam sa cobor adanc, in interiorul meu, si acel punct apasat ma pastra in contact cu lumea reala. Pentru un moment, am privit acea neiubire in fata. Mi s-a parut nesfarsita. As fi putut sa plang ani de zile pentru ea. Stiu sigur ca am avut acel gand al temporalitatii ei: ani. Mintea mea cauta cu disperare explicatii in acel tavalug de sentimente. Si in cele din urma, am reusit sa ma adun si sa pun cap la cap cateva idei. Fiecare conexiune o faceam insotita de convulsii ale corpului. Era un efort gigantic sa leg ideile in devalmasia de informatii si emotii intense.
Intelesuri ale iubirii apar si dispar. Sentimente legate de parinti si de bunici se succed, aratandu-mi cum s-au facut conexiuni in sufletul meu. Masti din ce in ce mai subtile cad si imi arata incetul cu incetul adevaruri despre mine, despre emotiile mele. Fire nevazute devin acum vizibile si incep sa inteleg. Totul este clar, chiar daca trasat in sentimente infinit nuantate. Totul si toate se bazeaza pe afectiune, pe iubire.
Cu cat psihoterapeuta ma atinge mai mult, aratandu-mi cum trebuia sa fie, cu atat doare mai mult. Dar o durere eliberatoare, care undeva depresuriza ceva in mine. Valuri de plans vin din interiorul meu si nu le pot stapani. Ea face ceea ce probabil trebuia sa faca parintii mei, in acei ani in care stiu ca nu m-au avut langa ei, gandindu-se tot la binele meu.

"Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti"
Nu aveam notiunea timpului. In anumite perioade - secunde sau minute - E.F. ma intelege. Este un om atat de bun, incat are puterea sa imi dea ceea ce am nevoie. Intamplator. Treptat, mi-am dat seama ca ea este doar un psihoterapeut si ma asista. Eu sunt pana la urma un necunoscut si ea sta acolo, langa mine, sa ma ajute. Ma sustine. Mi se revela o dimensiune a iubirii si intelegerii dintre oameni, ca simpli semeni. Prin ea, m-am conectat deodata la intreaga umanitate si am avut senzatia ca toti oamenii sunt legati de o iubire nevazuta. Ca suntem toti unul si acelasi lucru. Ca ar trebui sa ne iubim reciproc si neconditonat, pentru ca esenta este aceeasi. Si era uimitor sa primesc chiar in acel moment o iubire neconditionata, in mod gratuit. O bucurie si o pace greu de pus in cuvinte m-a invaluit si am simtit intelesul cuvintelor: "Iubeste-ti aproapele ca pe tine insuti". Simteam la o intensitate nemaiintalnita intelesul lor. As fi vrut sa ii multumesc psihoterapeutei mele, cu toata forta acelor sentimente. In ce taram minunat ma aflam? Nu puteam sa il numesc sacru. Nu simteam o incarcatura religioasa a trairilor.
Ce mi se pare bizar este ca in comunitatea academica nu s-au acceptat astfel de terapii ca modalitati de tratament sau ca provocari intelectuale, decat in mod marginal si exceptional. Psihiatrii considera in marea lor majoritate ca starile de constiinta extinsa (mai ales cand ele se intampla sa apara in mod spontan) sunt patologice si nu fac nici o diferenta intre starile mistice si psihoze. Cand apar astfel de situatii, se trece pe medicamentatie, tranchilizante etc. Un fundamentalism stiintific sau, mai degraba, materialist, in care oamenii de stiinta par sa detina adevarul absolut si nu accepta alt adevar, decat cel obtinut in stare de constiinta obisnuita. In ce ma priveste, deocamdata eu zaceam pe o saltea, explorand interiorul meu, asa cum as fi umblat printr-un sat, in cautarea unui nou subiect de reportaj, si eram uimit de ceea ce descopeream la fiecare pas. Eram surprins de acuitatea trairilor. Inregistram totul in mintea mea, pentru a putea desface acasa, suvita cu suvita, intrebarile.

Calul troian

Asa cum in amurg cerul devine rosu, sentimentele mele capatau nuante erotice. Toata acea iubire enorma de care aveam nevoie si pe care E. F. mi-o dadea neconditionat, prin simplul fapt de a ma tine de mana, se transforma in nevoia mea de iubire ca om matur. Iubirea pe care o cauti in orice femeie. Era ca si cum acel bloc de neiubire a gasit locul perfect, in care se potriveste. O sete enorma, nesfarsita, cauta un izvor enorm, nesfarsit. Senzatia a fost ca iubirea mea, ce continea de fapt acel bloc enorm de neiubire, se imbratiseaza si se potriveste perfect cu dragostea generata de o femeie.

Nu era nici o dimensiune sexuala, erau pur si simplu doua energii care se intalneau si se potriveau. Fara nimic fizic, senzatia a fost de orgasm. Un orgasm interior, ce se intindea in mine ca un ocean nesfarsit. O placere mistica, de a ma scufunda in el. Un sentiment de bine plenar si total. Implinire in iubire. Extatic. Stiu ca in acel moment, i-am pipait lui E.F. incheietura mainii si atingerea pielii fine de acolo mi-a spus ca asta ar trebui sa fie iubirea dintre mine si o femeie. Dar imediat mi-am dat seama ca iubirea mea este un cal troian, in interiorul caruia neiubirea asteapta sa se dezlantuie si sa isi ia partea de afectiune, odata ajunsa in interiorul cetatii.
Au fost ultimele lucruri pe care le-am aflat despre mine in interiorul meu. Am baut apa si lichidul s-a scurs in mine ca un somnifer. Am adormit adanc. M-am trezit dupa cateva ore, un pic mahmur, cu ochii arsi dupa atatea ore de plans. M-am intors acasa. Apartamentul ma inchidea in el, ca intr-o carapace de o absenta in care simteam ca ma sufoc. Era insa plin de toate lucrurile atinse de ea. Inelul de logodna, pe care mi-l daduse inapoi, era in aceeasi cutiuta, ca intr-un mic sicriu negru. Mi-a revenit in minte calul troian al iubirii mele. In urma lui, veneau zecile de intrebari legate de constiinta, care asteptau raspuns. Le-am simtit pentru prima oara, ca un aliat in fata durerii singuratatii. Odata cu ele, banuiam umbra uitarii, un alt aliat, ce isi oferea serviciile, fara ca eu sa le fi cerut. Calul troian al iubirii mele... Poate de-asta mi-a spus: "Nu te pot iubi asa cum vrei tu"? Timpul a inceput din nou sa curga. Timpul avea sa stearga amintiri, in ciuda vointei mele. Stiam asta. M-am hotarat sa ma gandesc in continuare la acea femeie, ca la dragostea vietii mele. A vietii mele de pana atunci.

• Catalin Manole

Sursa: http://www.formula-as.ro/