duminică, 27 februarie 2011

Ţara asta a noastră a avut şi capete luminate..... Grigore Moisil

GRIGORE CONSTANTIN MOISIL
(1906 – 1973)
Viața sa dedicată matematicii și informaticii l-a consacrat ca un extraordinar om de știință și profesor. Era înzestrat cu un deosebit simț al umorului.
Există multe vorbe de duh și anecdote cu Moisil. Multe se găsesc în cărțile pe care le-a scris, sau în cele care s-au scris despre el.

Am o onoare deosebită ca, prin bunăvoinţa unei prietene şi colege – căreia îi mulţumesc mult - să prezint mai jos o culegere de anecdote şi ziceri ce aparţin marelui savant şi umorist.


Academician (adevarat!), Profesor (real!), MARE Matematician, iar restul, mai jos... 




"Legile ţării nu interzic nimănui să fie imbecil." - Motto! 

• O anecdotă în care nici ascultătorii, nici povestitorii, nu înţeleg ce se întâmplă, se numeşte roman psihologic.
• Cea mai mare schimbare ce se va petrece în Ministerul Învăţământului va fi atunci când nu se va schimba nimic.
• Dragostea e o poveste în care femeile cinstite se comportă precum cocotele, iar cocotele se comportă ca femeile cinstite.
• Mariajul e singura scăpare pentru un bărbat fără succese şi pentru o femeie cu prea multe.
• Duşmanii se recrutează dintre prieteni.
• Când îmbătrâneşti, nu mai ai inimă, ai cord.
• Un lucru improvizat trebuie foarte bine regizat.
• Ni se cere să facem ştiinţă productivă şi producţie ştiinţifică. Ar fi mai bine dacă am reuşi să facem ştiinţă ştiinţifică şi producţie productivă.


La o şedinţă la Academie:
Un geolog: Eu am făcut nu ştiu câţi km toată vara şi am făcut două lucrări.
Un chimist: Eu am stat toată vara închis în cei 40 m2 ai laboratorului şi am făcut 4 lucrări.
Moisil: Eu am stat toată vara întins pe pat şi am elaborat Teoria mecanismelor automate.


– Domnule profesor, credeţi în vise?
- Sigur, dragă! Să vezi: acu’ câtăva vreme am visat că devenisem academician, că eram în aulă şi prezidam o şedinţă. Şi când m-am trezit, într-adevăr eram academician, eram în aulă şi prezidam o şedinţă.

• – Îl cunosc bine pe cutare. Moisil: E bine să cunoşti bine pe cineva. Dacă-l cunoşti foarte bine, e rău.
• Despre un matematician: Este mare în matematică, prin erorile pe care le face.
• Scaunele prezidenţiale sunt periculoase: au un microb care se urcă la cap.
• Profesorul Moisil, la 65 de ani, după ce şi-a scrântit piciorul: Ştiam că la vârsta mea te scrânteşti la cap, nu la picior.
• La şedinţa de Consiliu profesoral în vederea titularizării, prof. Ştefan Procopiu a votat contra numirii lui Moisil, „candidatul fiind prea tânăr" pentru a ocupa postul de profesor. - E un defect de care mă corectez în fiecare zi, a replicat Moisil.

Moisil, către un meteorolog:
- Cu ce probabilitate daţi prognoza timpului?
- Cu cel mult 40%, domnule profesor.
- Atunci de ce nu spuneţi pe dos, că aveţi şanse de 60%!

Un prieten îi spune într-o zi:
- Matematica asta pe care o predici tu, m-am săturat de ea până la gât.
Moisil:
– Dar matematica se face de la gât în sus!

• In timpul unui curs profesorul începe să caute printre hârtiile pe care le avea pe masă. Nu găseşte însemnările de care are nevoie, se opreşte şi spune: - Lăutarii cântă după ureche, muzicanţii, după note. Eu mi-am uitat notele acasă.

Explicând principiul recursivităţii:
- Eşti de acord că orice om are dreptul la un pahar de cognac?
- Da.
- Bei paharul, îl pui jos. Eşti alt om. Şi cum orice om are dreptul la un pahar de cognac... şi aşa mai departe.

O reporteră spune la un moment dat, în cursul unui interviu:
- Ştiţi că adevărul supără!
Moisil:
– Pe mine o teoremă de matematică nu m-a supărat niciodată.


Cugetări 

*O teoremă e o scrisoare de dragoste către un necunoscut, către acela care îi prinde nu numai înţelesul, ci şi toate subînţelesurile.
*Un matematician face matematică fiindcă vede în matematică ceva frumos, ceva interesant, ceva care îi place, ceva care îi e drag, ceva care îl tulbură, îl face să gândească, să mediteze, să viseze.
*Poate singura superioritate a calculatorului este că se corectează când greşeşte. Om s-o facă, mai rar!
*Cineva l-a întrebat: “Credeţi că e potrivit ca un profesor să facă glume la cursuri?”. Profesorul Moisil a răspuns: “Ştiinţa nu e tristă, decât pentru unii.”
*Ştiinţa se răzbună ca o femeie: nu când o ataci, ci când o neglijezi.
*Ştiinţa merge astăzi mai repede ca omul de ştiinţă; ai pornit împreună şi ţi-o ia înainte. Ar fi de scris o dată povestea celor ce şi-au pierdut răsuflarea alergând după propriile lor idei. Şi tragedia celor ce, nevrând să rămână în urmă, nu pot să mai meargă înainte. Şi comedia amară a celor ce neputând alerga, încearcă să oprească puhoiul. Şi dramele provocate de cei ce, neînţelegând noul, îi prigonesc pe cei ce-l practică.
*Sunt pentru lucruri noi; dar mai mult decât lucrurile care sunt astăzi noi, eu apreciez lucrurile care vor fi noi abia mâine.
*Filozoful trebuie să fie în stare să înţeleagă lumea de astăzi, ştiinţa contemporană şi să se bazeze pe cele mai noi date ale ştiinţei, pentru a dezvolta concepţia noastră despre lume.
*Marea calitate a unui şef de şcoală este de a fi bucuros când e depăşit de elevii săi.
*Libertate totală, ai impresia că e un joc de cuvinte; cel puţin pentru mine pare o expresie corectă din punct de vedere gramatical, dar de fapt nu are sens, căci fiecare trebuie să se încadreze în legile societăţii.
*Problema morţii este vie (la o anumită vârstă).
*Tot ce e gândire corectă este sau matematică sau susceptibilă de matematizare.
*Un om e uman nu numai prin defectele lui, ci şi prin calităţile lui.
*Nici o problemă nu are graniţe. Orice răspuns are multe.
*Matematica va fi limba latină a viitorului, obligatorie pentru toţi oamenii de ştiinţă. Tocmai pentru că matematica permite accelerarea maximă a circulaţiei ideilor ştiinţifice.
*Nu sunt destul de sigur de excelenţa metodelor mele, pentru a deveni martir susţinându-le.
*Ştiinţa nu e bună azi, dacă ieri nu s-a gândit la mâine.
*Se ştie că un profesor bun e cel care te face ca lucrurile mai grele să ţi se pară uşoare.
*Ştiinţa e formată numai din afirmaţii şi negaţii, dar trăirea unei ştiinţe e formată din întrebări şi răspunsuri, din bănuieli şi îndoieli.
*Măsura legislativă, o indicaţie administrativă este una din componentele vieţii unei societăţi; opinia publică e o altă componentă. Nu trebuie crezut că dacă se decretează o lege, ea se va şi aplica. Nu se aplică decât legile cu care sunt de acord cei ce le aplică.
*Pe omul cu adevărat capabil, limitele îl stimulează. Evident, morala nu e “puneţi fraţilor piedici!”, ci “dacă daţi de piedici, depăşiţi-le!”.
*Eu cred că omul trebuie să caute să găsească plăcerea în însăşi munca lui. Consider că munca e o pedeapsă, numai dacă omul nu se află la locul potrivit, dacă face altceva decât îi place.
*Sunt unii oameni care cred că matematica trebuie făcută între cutare şi cutare oră. Nu e adevărat. *Matematica nu se face la ore fixe. Matematica se face când îţi vine o idee. Noaptea sau dimineaţa, când te scoli, când te speli, te gândeşti. Dacă nu te speli, te gândeşti când nu te speli…

*Spre deosebire de vin, ştiinţa nu trebuie lăsată să se învechească…
*Noi, matematicienii, facem activitate fără planuri, nu de alta, dar ca să ne deosebim de alţii, care fac planuri, fără activitate.
*Evident, practicarea ştiinţei e muncă grea; sunt unii care, plictisindu-se să gândească ştiinţa, cred că e mai uşor să gândească despre ştiinţă. Mare păcăleală: e mai greu. Atunci să ne mulţumim să vorbim despre ştiinţă. Asta da. E mai uşor? Este.

*Greu nu e să ai dreptate, greu e să convingi pe alţii. Nu întotdeauna e greu, ci numai când ai dreptate. Şi mai ales e greu să convingi pe cei care spun că s-au convins.
*Sunt oameni care spun: există şi greşeli fecunde. Nu greşeala e fecundă, ci îndreptarea ei.

*Se ştie că o idee începe prin a fi un paradox, continuă prin a fi o banalitate şi sfârşeşte prin a fi o prejudecată.
*Să nu se teamă nimeni de lucrurile abstracte şi foarte abstracte, mai ales în matematică; matematica, tocmai pentru că este matematică, este abstractă. Cu cât un lucru este mai abstract, cu atât el îmbrăţişează domenii mai vaste şi deci este aplicabil în mai multe cazuri concrete.
*Unii concep ştiinţa ca pe o mare arhivă de poliţie în care sunt îndosariate toate cancanurile naturii.
*Eu sunt omul care demonstrează. Nu conving.
*Cărţile bune nu mor niciodată.
*Un matematician de obicei e întrebat la ce serveşte matematica şi abia dacă găseşte o ocazie să spună că e frumoasă şi că lui îi serveşte în primul rând, fiindcă îi e dragă. Înţelegerea unui fenomen îţi schimbă modul de a vedea întreaga lume şi matematica îţi serveşte şi ţie, să ai un plus de cunoştinţe.
*Aici e sarcina cea mai mare a profesorilor, care trebuie să ştie să preia ce se ştie pe lume, pentru a-i învăţa pe alţii. Şi aici e rolul mare al oamenilor de ştiinţă, care trebuie să inventeze lucruri noi ce nu se ştiu încă. Prima condiţie e de a învăţa ceea ce se ştie.
*Imaginaţia e şi ea o sursă de informare.

*Într-adevăr, dacă este ceva cu care trebuie să rămână absolventul unor cursuri liceale, acel ceva este învăţul de a gândi just.
*Explozivul cel mai puternic nu este tri-nitro-toluenul, nici bomba atomică, ci ideea omenească.
*Omul nu progresează decât atunci când ştie că nu poate să facă ce vrea.
*Fireşte, nu orice lucru ieşit din comun are neapărat şi valoare, dar orice lucru de autentică valoare e, neapărat, ieşit din comun.
*Un om la 20 de ani trebuie să fie admirat, la 30 apreciat, la 40 invidiat şi la 60 stimat.
*Întrebările la care trebuie să răspunzi cel mai sincer sunt cele pe care ţi le pui singur.
*Nu cred că există graniţă între ştiinţă şi filozofie, după cum nu cred că există graniţă între ştiinţă şi tehnică.
*Învăţând matematica, înveţi să gândeşti.
*Pentru elev este esenţial cum rezolvă problemele; pentru profesor cum le pune.
*Numai prostia poate să aibă intermitenţe.
*Ce este un pesimist? Un optimist bine informat.
*Nu e de părerea ta cel ce te aprobă, ci cel ce te imită.
*E rău că la bătrâneţe dosarul medical e mai mare decât dosarul de cadre.
*Marele regret al vieţii mele este de a nu fi avut nici unul.

pentru conformitate livhost@yahoo.com căruia deasemenea îi mulţumesc.



Academicianul Grigore Moisil 

Născut: 10 ianuarie 1906Tulcea
Decedat: 21 mai1973Ottawa, Canada
Rezidență: România Naționalitate română
Domeniu: Logică matematică : Algebre logice Łukasiewicz-Moisil (LM)
Instituție: Facultatea de Matematică Alma Mater Universitatea din București, Facultatea de Matematică Conducător de doctorat: Logică matematică
Cunoscut pentru Logica matematică
A fost membru al Academiei Române, al Academiei din Bologna și al Institutului Internațional de Filozofie.

Moisil a insistat și ajutat mult la realizarea primelor calculatoare românești. A avut contribuții remarcabile la dezvoltarea informaticii și la formarea primelor generații de informaticieni. A primit Computer Pioneer Award al societății IEEE, în 1996 (post-mortem) (sursa. Wikipedia)

sâmbătă, 19 februarie 2011

Mobilizează-şi puterea energetică pozitivă.

Omenirea trece printr-o criză spirituală - este o constatare a numeroşi cercetători şi analişti din diverse domenii: psihologie, ştiinţe sociale, politologie, filozofie . De fapt fiecare din noi simţim aceasta “pe propria piele”, în viaţa de zi cu zi, dar şi din puzderia de relatări ale masmedia.

Paradoxal, această criză spirituală se manifestă în momentele / timpurile când ştiinţa a descoperit – fără nici un dubiu – legătura indisolubilă între materiei şi spirit şi interdependenţa dintre ele.

Mecanica cuantică, savanţii şi oamenii de ştiinţă precum Jean Guitton, Grischa şi Igor Bogdanov, Hubert Reeves, David Bohm, au pus în evidenţă că spiritul şi toate componentele şi manifestările spirituale-mentale, intelectuale ale fiinţei umane sunt substanţă / materie evoluat organizată, aflată într-un palier superior de organizare faţă de organismul fizic.

Teoria cuantică postulează că universul este constituit din particule ale căror caracteristici [modul de manifestare şi comportament] le face să fie legătura între materie şi spirit.

Prin extindere, de către unii oameni de ştiinţă de prestigiu, se extrapolează starea particulelor la una din formele de bază ale spiritualităţii umane, adică la conştiinţă, ajungându-se la concluzia realitatea este o posibilitate a conştiinţei de sine. Lumea materială este o vibraţie a conştiinţei şi în fiecare clipă eu aleg una din acele mişcări vibratorii pentru a-mi aduce experienţa în manifestare.

Mecanica cuantică postulează / demonstrează, printre altele, că lucrurile nu sunt alcătuite din ceva brut, ci din idei şi concepte respectiv din informaţie.

În acest stadiu al ştiinţei, prin fizica cuantică, se ştie că la baza universului sunt particulele elementare. Printre altele, s-a stabilit că aceste particule:

  • pot să fie unde şi în acelaşi timp pot fi particule,
  • pot fi în acelaşi timp în mai multe locuri
  • există şi nu există,
  • apar şi dispar.

Werner Karl Heisenberg [codescoperitorul mecanicii cuantice ] a fost primul care a înţeles că starea de complementaritate între aspectul de particulă şi cel de undă în materie pune sfârşit pentru totdeauna dualismului cartezian între materie şi spirit: şi un aspect şi celălalt sunt elementele complementare ale singurei şi unicei realităţi. El spune că „Atomii nu sunt lucruri. Ci doar tendinţe”.

Astfel se modifică, în mod profund şi ireversibil, distincţia fundamentală între materie şi spirit..... Fizicienii au dematerializat însuşi conceptul de materie” afirmă Jean Guitton- membru al Academiei Franceze şi fizicienii Grichka şi Igor Bogdanov.

David Bohm, confirma acest fapt:

Teoria cuantica ne forteaza sa privim universul nu ca o colectie de obiecte fizice, ci mai curand ca pe o complicata tesatura de relatii intre diferitele parti ale intregului unificat.”

Dacă vă interesează această vastă temă, vă recomand următoarea bibliografie:

Fr. Capra - Momentul adevărului

- dr C. D. Dulcan - Inteligenţa materiei

- Dumnezeu şi ştiinţa – Jean Guiton, membru al Academiei Franceze şi fizicienii G. Bogdanov şi I. Bogdanov.

- Brian Greene – Universul elegant

- Hubert Reeves – Răbdare în azur

Reamintind - celor ce au citit articolele postate pe acest blog - modul cum ştiinţa a legat indisolubil materia de spirit [în ambele sensuri!], îmi face plăcere să reproduc mai jos articolul extras din Jurnalul Naţional din 18 februarie 2011.



Vorbe care ne fac energia mai bună

Autor: MARIA TIMUC

Am vorbit zilele trecute cu o persoană care îşi căuta un loc de muncă de multă vreme, dar care spunea continuu: „Nu cred că am şanse, nu cunosc pe nimeni. Sunt sigură că nu pot găsi nimic”. Dar, prin frumuseţea împrejurărilor vieţii, a apărut şi locul de muncă şi persoana cu pricina a intrat iarăşi la îndoieli; „Dar, dacă omul acela nu-i serios? Mă gândesc că n-o să se ţină de cuvânt”! Şiragul de temeri şi îndoieli pe care le avea în minte curgeau nestăvilite prin vocabular, până ce i-am atras atenţia; „Gândeşti negativ şi asta te poate aduce în situaţia în care universul să-ţi confirme ceea ce spui prin cuvintele tale”!

„Verbe şi expresii precum mă împotomolesc, trag din greu, mă enervează, bat pasul pe loc şi multe altele vă fac să stagnaţi în realitate. Vă rotiţi în cerc, faceţi echilibristică şi nu înţelegeţi de ce. Schimbaţi-vă modul de a vorbi şi vă veţi aduce energia la nivelul său optim. Nivelul vostru vibrator va atrage astfel cu uşurinţă soluţii prin instalarea energiilor bune”, spune Daniel Sevigny în cartea „Cheile Secretului” (Ed. Nicol). Aşadar, simpla exprimare a cuvintelor, simpla convingere că lucrurile stau rău în viaţa noastră, antrenează şi mai mult starea de rău. Dacă ele nu stau chiar aşa de rău, ca în cazul menţionat mai înainte, îndoiala, temerile, neîncrederea, suspiciunea şi toate emoţiile negative nu fac altceva decât să antreneze energiile respective în experienţa vieţii. Noi spunem cuvinte urâte, uneori blestemăm, alteori credem cu toată fiinţa în puterea lucrurilor rele şi, atunci când se confirmă scenariul catastrofist, ne spunem: „Am zis eu că aşa o să fie. Am avut dreptate”. Să fi fost noi buni clarvăzători şi să fi prevăzut naşterea răului cu atâta precizie sau, poate, l-am atras afirmându-l, crezând în el şi fiind complet convinşi că asta trebuia să fie realitatea?

Presupusul nostru „realism”, cel care ia în calcul răul şi-l pune la rang de adevăr, ar putea fi cauza răului şi nicidecum expresia unei gândiri raţionale. Dacă răul se află în faţa noastră, evoluează, este o entitate concretă, desi­gur, nu putem ocoli prezenţa lui. Dar şi aşa este dureroasă şi neprolifică atitudinea de a rămâne concentraţi pe el şi asta pentru că îi întărim energia dându-i atenţie în loc să căutăm soluţii. A căuta soluţiile şi a gândi că ele sunt posibile este o atitudine raţională în faţa unei situaţii nefericite, dar a te plânge, a te lamenta, a căuta continuu vinovaţi, a acuza în stânga şi-n dreapta devine o atitudine prin care risipim energie şi emitem vibraţii, pasibile să atragă spre noi... ceea ce spunem. Atitudinea noastră de „oracole”, mai ales atunci când vine vorba despre propriile experienţe de viaţă, poate fi abandonată atunci când înţelegem că mintea are pu­terea de a ne creiona drumul prin realitatea vieţii. Fiecare gând este o vibraţie, fiecare gând are o energie, sesizabilă deopotrivă în corp, în stările noastre interioare, în comportamente, ca şi în evenimente. Când spunem „am zis eu că oroarea asta se va întâmpla” nu facem decât să afirmăm că am gândit negativ şi am atras acea situaţie nefericită.

A bârfi face parte din spectrul neasemuit de distructiv al energiilor negative care ne po­pulează vieţile şi ni le fac aşa cum le avem. A fi continuu nemulţumiţi, a căuta nod în papură, a ne îndoi de existenţa binelui, a fericirii, a încrederii, a bucuriei şi a iubirii, a ne îndoi de reuşita noastră, de bunătatea altora, de pu­terea de înţelegere sau de speranţă înseamnă a crea nefericire în experienţa imediată a vieţii.

Să nu ieşi din casă dacă ai impresia că nu vei reuşi să obţii ceea ce vrei, căci profeţia ţi se poate îm­plini. Înainte de a face un pas, întreabă-te dacă gândeşti că vei reuşi să-l faci. Dacă-ţi spui „da” cu toată fiinţa, dacă ştii că-i ceea ce te du­ce pe un drum bun, ai mobilizat puterea energetică necesară, care te va duce acolo unde vrei să ajungi. Vorbeşte cu tine, despre tine şi despre ceea ce vrei în termenii celor mai bune „vorbe”, adi­că „orice e posibil”, „reuşesc, pe lumea asta este nevoie de ceea ce am eu să ofer”, „am în­cre­dere”, „mă bucur”, „sunt optimist”, „totul este bine”, „cu siguranţă pot”, „mă simt bine” etc. Con­vinge-te pe tine însuţi că ar putea fi ast­fel, găseşte argumente, lucrează, mişcă-te, fă ce efort ai nevoie pentru a-ţi întări credinţa. Esen­ţa este, însă, cuvântul pe care-l spui cu toată con­vingerea. Din el se nasc rădăcinile încre­derii şi rădăcinile energiei de care ai nevoie pentru a pleca la drum mereu cu încredere şi a întâlni pe drum împlinirea celor de folos ale vieţii!